Nike se prabuseste la minimul ultimilor 13 ani, aproape 230 miliarde $ sterse din capitalizare
1.10.2026Daniel Nita
Nike se prăbușește la minimul ultimilor 13 ani, aproape 230 miliarde $ șterse din capitalizare
Acțiunile Nike, $NKE au scăzut cu până la aproximativ 7% după raportarea rezultatelor, atingând în cursul sesiunii 32,85 $, o zonă nemaivăzută din septembrie 2013. Ulterior, acțiunea a recuperat o parte din pierdere.
Nike a raportat venituri trimestriale de aproximativ 11,2 miliarde $, sub estimările Wall Street, iar compania estimează acum o scădere a veniturilor de ordinul high-single-digit pentru anul fiscal 2027. Problemele rămân concentrate în special în China și Europa, iar managementul a anunțat noi măsuri de restructurare și reducere a costurilor.
Dimensiunea declinului este însă partea spectaculoasă. Nike ajunsese în 2021 la o capitalizare de aproximativ 281 miliarde $, în timp ce acum valorează în jur de 52 miliarde $. Asta înseamnă că aproape 230 miliarde $ din valoarea de piață au fost șterse.
De la maximul istoric de aproximativ 179 $ pe acțiune, scăderea până la minimul de astăzi este de aproximativ 82%.
Nike, unul dintre cele mai puternice branduri globale de consum, se confruntă acum cu concurență mai agresivă, probleme în China, produse care nu au generat suficientă cerere și un proces de turnaround care durează mai mult decât anticipau investitorii.
Urmărește @cryptoaici pentru cele mai importante știri din acțiuni, economie și piețele financiare.
Petrolul accelerează, Brent +4,6%, după ce China suspendă exporturile de produse petroliere Prețurile petrolului au extins puternic creșterile după ce […]
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.